Letea, satul pitoresc de pe grindul cu acelaşi nume din Delta Dunării, este locuit de urmaşii cazacilor zaporojeni care s-au refugiat aici la începutul secolului al XVIII-lea. Fugarii, numiţi haholi, adică ucraineni din Austro-Ungaria, au venit pe insulă cu obiceiurile lor cu tot,relateaza ziarul Adevarul

Cazacii zaporojeni s-au refugiat în locurile virgine din Delta Dunării după bătălia de la Poltava, din anul 1709, când ţarul Petru cel Mare a câştigat lupta împotriva lui Carol al XII-lea al Suediei şi a început represaliile împotriva celor care au fost de partea regelui scandinav şi care ceruseră eliberarea Ucrainei. Al doilea val de refugiaţi a ajuns în zonă după anul 1775, când ţarina Ecaterina a II-a a desfiinţat oastea ucraineană cu centrul la Zaporojie.    Istoricii spun că haholii, care se trăgeau din cazacii ucraineni de la Nipru şi care fugiseră şi ei din calea expansionismului cotropitor al Rusiei, s-au stabilit iniţial în Delta Dunării, de unde au încercat, şi în unele părţi au izbutit, să-i alunge pe lipoveni, veniţi, la rândul lor, din spaţiul rusesc. Se ocupau cu pescuitul şi erau foarte buni constructori de bărci. Numeric, aceste populaţii erau reduse. De pildă, lipovenii erau, la mijlocul secolului al XIX-lea, 770 de familii, haholii – circa 1.000 de familii.

Haholii au ales Letea pentru că zona era asemănătoare cu cea pe care ei o lăsaseră în urmă, cea de pe Nipru. Era un teritoriu virgin: doar pădure şi apă.  În Letea, majoritatea caselor păstrează tradiţia primilor haholi care au pus piciorul aici. Antonel Pocora ne explică cum se construiesc astfel de case: se bat patru pari de lemn în patru colţuri, care apoi se îngroapă în pământ. Ei sunt stâlpii casei. Pereţii sunt căptuşiţi cu stuf, iar partea de jos a casei este îmbrăcată în scândură şi apoi vopsită în albastru sau verde. Acoperişul este neapărat din stuf, materialul tradiţional din Delta Dunării.    Din lucrarea „Studii antropologice în Rezervaţia Biosferei Delta Dunarii“, coordonată de Institutul de Cercetare şi Proiectate Delta Dunării, aflăm că în Letea, alegerea locului pe care urma să se clădească o nouă casă nu se făcea oricum. La cele patru colţuri se puneau câteva grăunţe de grâu. Dacă acestea erau găsite a doua zi de dimineaţă neatinse, „locul era curat“, însă dacă grâul era răvăşit era semn rău şi ori se alegea alt loc de casă ori se făceau slujbe care alungau spiritele rele. Atunci când se bătea prima furcă, stăpânii casei ţineau cu mâna de ea, iar printre pietrele care se aruncau la fundaţie se puneau bani. Când era aproape înălţată casa, la acoperiş se urcau o cruce de lemn, bani, flori şi ştergare.    Localnicii din Letea sunt ortodocşi pe stil vechi. Au aceleaşi sărbători din calendarul ortodox, numai că le serbează cu 13 zile întârziere faţă de cei de pe ritul nou. Zaporojenii din Letea precizează că nu vor să fie asimilaţi cu lipovenii din Sfiştofca, un sat vecin, sau cu moldovenii din C.A. Rosetti, comuna de care aparţin cele două sate, ei fiind diferiţi de aceştia.

Satul Letea a avut mai multe denumiri. Iniţial, el se numea „Nedilchioi“. Vechea denumire a satului Letea este de origine turcă şi provine de la cuvintele „köy“, care înseamnă sat, şi Nedil, după numele unui paşă, guvernator al deltei. Numele actual, Letea, are origine mai controversată. Legendele locului spun că paşa Nedil avea o iubită, care locuia în aceste locuri, pe care o chema Lete. Era atât de îndrăgostit de ea, încât a decis ca localitatea să-i poarte numele şi astfel a apărut Letea.  O altă ipoteză spune că numele este de provenienţă slavă, semnificând sălaş de vară sau loc unde se duc vacile vara la păscut. De altfel, localitatea apare menţionată pe o hartă franceză din 1800 cu numele Lete.    În anul 1900, în lucrarea  „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea“, scrisă de căpitanul M.D. Ionescu, membru al Societăţii Geogafice Române, localitatea apare cu numele actual, Letea. El vorbeşte şi de Pădurea Letea, care e „la 10 picioare deaspra nivelului Mării“: „Grindul Letea se întinde de la Periprava de pe braţul Chilia de-a curmezişul întregii insule, până aproape de braţul Sulina. Pe acest grind se găseşte şi vestita pădure Letea, foarte întinsă, care odată era numai de stejari, dar care astăzi e mai mult de plopi. Satele aflătătoare pe acest mare grind sunt Periprava, Sfiştofca, Satul Nou şi Letea“.   Căpitanul M.D. Ionescu, autorul monumentalei lucrări despre Dobrogea, face şi o scurtă descriere a zonei şi a oamenilor care trăiau aici: „Toate oraşele şi satele de pe lângă Dunăre întrebuinţează apa din ea, aşa cum este plină de toate necurăţeniile, afară de o mică parte din locuitorii oraşelor care o limpezesc cu piatră acră. Alcolismul – de acest viciu sunt stăpânite mai mult populaţiunile rusă şi lipoveană a căror meserie principală e pescuitul, de unde se realizează câştiguri bune şi ar câştiga şi mai mult dacă banii agonisiţi în timp de  3-4 luni nu i-ar da cârciumarului în 3-4 zile“

Sursa : https://adevarul.ro/locale/tulcea/secretele-letea-luat-fiinta-mai-frumos-sat-delta-dunarii-locul-navalit-fugarii-ucraineni-1_56e2bb485ab6550cb8bcdb6d/index.html