Sulina este localizata în hărțile medievale în anul 1327 de către Pietro Visconti.

Denumirile sub care este întâlnită așezarea de la gurile Dunarii de-a lungul timpului sunt: Selina, Sunne, Solina și, în final, Sulina.

De-a lungul timpului o serie de neguțători, diplomați și militari fac observații legate de rolul important pe care îl joacă portul Sulina pentru buna desfășurare a navigației la gurile Dunarii.

Datorită navigației dificile, cauzată de existența bancurilor de nisip, a curenților și a apei puțin adânci din zona de vărsare a Dunării, după anii 1785 se discută din ce in ce mai des despre regularizarea gurilor Dunării.

Prin anii 1820 se spune ca apar primii pirați care se ocupă cu jefuirea corăbiilor aflate în imposibilitate de manevră, la ancoră sau în zonele cu dificultate de la gura Dunării.

De altfel, Gurile Dunării au constituit în permanență un motiv pentru disputele teritoriale ale marilor puteri încă din timpuri străvechi și aceasta situație s-a perpetuat, trecând, de la stadiul violent al amenințărilor militare, printr-o evoluție lentă ce a îmbrăcat în timp hainele unei fine diplomații.

Veșnica neînțelegere dintre turci și ruși a avut repercusiuni negative asupra activității de navigație. Au existat șicane din partea Rusiei prin intermediul stației de carantină de pe malul stâng al Dunării, cu intenția devierii traficului naval către portul Odessa așa cum au existat și acțiuni de sabotare a gurilor Dunării prin scufundarea de nave.

În anul 1840 Sulina este nominalizată ca port fluvio-maritim în cadrul Convenției Ruso-Austriece încheiate la Sankt Petersburg.

În urma Razboiului Crimeii, prin intermediul Congresului de pace de la Paris, în anul 1856, se pun bazele unei organizații europene a cărei rol este de a se îngriji de ameliorarea navigației la Gurile Dunării și până în portul Brăila. Este vorba despre Comisiunea Europeană a Dunării, din rândul căreia fac parte Austria, Rusia, Turcia, Anglia, Franța, Prusia și Sardinia.

Secretariatul general al C.E.D. a ființat la Sulina între anii 1856 – 1878.

În portul Sulina s-a aflat și sediul tehnic al comisiunii, cu întreg patrimoniul tehnic format din șantierul naval, navele de dragaj, navele hidrotehnice, cele de salvare, remorcherele de intervenție și manevră, casa de navigație, serviciul de pilotaj pentru bară și linie etc.

Perioada de funcționare a Comisiunii Europene a Dunării s-a întins pe durata a 82 de ani (1856 – 1939).

În anul 1857 se montează prima linie telegrafică ce făcea legatura cu orașul Galați.

După anul 1878, Sulina devine un port cu statut de extrateritorialitate, caracterizat de neutralitate pe timp de pace sau război, cu anumite privilegii fiscale.

Adus din S.U.A., primul generator electric pus în funcțiune în Sulina, asigura energia pentru Palatul Comisiunii, gradinile acestuia și cheul portului.

În anul 1903 este inaugurată prima linie telefonică între portul Sulina și portul Galați și se extinde iluminatul electric în principalele puncte din localitate, orașul devenind primul iluminat electric în România.

În anul 1897 sunt demarate lucrările de construcție a unei uzine de apă, lucrări finanțate de regina Olandei.

Odată cu anul 1939, odată cu reducerea prerogativelor Comisiunii Europene a Dunării, orașul Sulina își pierde statutul internațional trecând sub autoritatea României.

Data de 25 august 1945 rămâne ca o zi de neagră amintire pentru orașul Sulina care, bombardat de aliați, pierde peste 60% din zestrea patrimoniului cultural.